Membrul partener USER, Asko Assekuranz România: “Instrumentele de protecție nu sunt doar despre “cât plătim”, ci în special despre cât de multe riscuri acoperim”
Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) are ca obiectiv elaborarea unui sistem eficient de asigurări, care să vină în întâmpinarea caselor de expediții și transportatorilor.
Având în vedere cazurile tot mai dese de furturi de identitate, furturi de mărfuri, documente și polițe de asigurare false etc, USER va continua să se implice într-un demers de informare și prevenție, venind în sprijinul industriei de transport, cu ajutorul unor specialiști din domeniul asigurărilor. Unul dintre aceștia este membru partener al uniunii – Asko Assekuranz Broker de Asigurare – care și-a arătat întotdeauna disponibilitatea de a colabora, de a ne face recomandări și de a oferi tarife preferențiale celorlalți membri ai USER.
Alin Dicu, managing partner la Asko Assekuranz Broker de Asigurare, a declarat în luna ianuarie, pe pagina sa de LinkedIn:
“Tocmai ce discutam cu cineva ce în trecut a luat o decizie de a reduce costurile cu asigurarea CMR, schimbând soluția de asigurare pe rațiuni strict valorice. A făcut o economie de 20%, reprezentând € 8.000,- în cifre absolute. Recent, a avut două evenimente care nu au fost acoperite de actuala poliță CMR, suportând din fonduri proprii peste € 90.000,-.
Este înțelept să acordăm mai mult timp în a ne înțelege propria activitate și foarte important este să cunoaștem la ce riscuri ne expunem, iar acest lucru, cel mai bine îl putem face alături de consultanți cu experiență și companii solide financiar.
Instrumentele de protecție nu sunt doar despre “cât plătim”, ci în special despre cât de multe riscuri acoperim și despre valoarea adăugată pe care consultantul lângă care decidem să fim protejați o poate oferi.
Succes, 2024 este deja aici, iar competiția pentru profitul din transport nu va fi deloc ușoară!”
Fiind total de acord cu declarația lui Alin Dicu, uniunea consideră că prevenția este cea mai ieftină investiție. De aceea, recomandă caselor de expediții să încheie polița de asigurare a răspunderii contractuale, având chiar stipulată o clauză despre asigurări în Condițiile Generale USER de transport și servicii ce stau la baza activității societăților de expediții.
Pentru a putea continua demersurile menționate mai sus, USER are nevoie de informații din piață, așadar, vă reamintim rugămintea de a completa următorul chestionar:
http://mailchi.mp/267549a602c0/newsletter-user-17586144
De asemenea, uniunea are în vedere și alte acțiuni, cum ar fi: distribuirea unui chestionar companiilor de asigurări din România, organizarea unui webinar cu specialiști în domeniu, discuții cu bursele de transport.
Vă vom ține la curent cu derularea acestui demers de îmbunătățire a asigurărilor din domeniul transporturilor.