În iulie 2023, Organizația Maritimă Internațională (IMO) a adoptat o Strategie Revizuită de Reducere a Gazelor cu Efect de Seră (Revised Greenhouse Gas Reduction Strategy). Deși întâmpină rezistență din partea mai multor guverne, aceasta pune industria de transport maritim pe direcția de a încerca să obțină emisii nete de carbon zero până la „mijlocul secolului”.

O cauză-cheie a rezistenței la Strategie au fost propunerile de introducere a unei taxe pe carbon sau a unei taxe pe combustibilii marini, pentru a stimula liniile de transport maritim să treacă la alternative mai puțin poluante, cum ar fi amoniacul, hidrogenul sau metanolul. Multe guverne s-au temut că aceste creșteri ale costurilor cu combustibilul vor fi pur și simplu transferate către casele de expediții și clienții lor, prin suprataxe mai mari pentru combustibil. Global Shippers Forum (GSF), prin directorul James Hookham, își împărtășește îngrijorările și atrage atenția asupra exploziei de suprataxări care a însoțit utilizarea obligatorie a păcurii cu conținut scăzut de sulf în 2020.

Taxele pe carbon sunt metode financiare bine consacrate pentru stimularea schimbărilor în comportamentul comercial, dar funcționează doar acolo unde există o presiune competitivă suficientă între furnizori pentru a face opțiunea de a transfera costul un risc real pentru păstrarea clienților. Mult mai sigur este să investești în utilizarea de combustibili mai curați și cu impozitare mai scăzută, pentru a evita suprataxarea. Clienții au atunci un avantaj real în ceea ce privește costurile, pentru a rămâne sau a se muta la furnizorul cu emisii mai mici și, prin urmare, costuri mai mici.

Teama aproape universală de taxe de transport maritim mai mari, care decurg din taxa pe carbon, vorbește despre mentalitatea colectivă a acestei industrii.

Cu toate acestea, defectul logicii este că, dacă liniile maritime reușesc să transfere costurile oricărei taxe pe carbon, de unde va veni stimulentul financiar pentru a-și schimba comportamentul? În cazul în care costurile nete de operare nu sunt diferite, atunci o linie de transport maritim ar putea și probabil ar continua să ardă combustibili convenționali de buncăr pe cheltuiala clienților săi. Taxa pe carbon devine atunci doar inflaționistă și o povară suplimentară pentru economiile naționale deja extrem de stresate, fără un progres real în decarbonizarea transportului.

GSF și-a avertizat deja membrii că o taxă maritimă pe carbon ar putea duce la „Mother of all Bunker Adjustment Factors (BAF)” și a cerut IMO și autorităților naționale de reglementare a concurenței să se gândească la consecințele din lumea reală ale acestei mișcări într-o industrie în care serviciile sunt furnizate în mod obișnuit de transportatorii maritimi care cooperează în consorții protejate de scutiri slab definite de la regulile normale de concurență.

Sursa: FIATA