Retrospectiva Forumului societăților de expediții la 30 de ani de la înființarea USER

Uniunea Societăților de Expediții din România

Retrospectiva Forumului societăților de expediții la 30 de ani de la înființarea USER

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) este o organizație profesională, înființată în anul 1993, care reunește societăți cu activități ce acoperă toate modurile de transport și servicii conexe, inclusiv operatori de logistică, operatori de transport intermodal, operatori portuari și comisionari în vamă.

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființare, uniunea a organizat un Forum, ce s-a desfășurat în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, în data de 23 mai 2023.

Eleganta sală „Aurel Ghibutiu” din cadrul CCIR a găzduit aproape 80 de participanți, reunind profesioniști din domeniul transporturilor și expedițiilor de marfă, dar și avocați, profesori și reprezentanți ai anumitor instituții ale statului.

Scopul principal al „Forumului societăților de expediții la 30 de ani de USER” a fost aducerea la cunoștința mediului de afaceri a informațiilor despre rolul societăților de expediții și creșterea acestuia în economie. 

Astfel, speakerii au abordat subiecte precum activitatea USER în cei 30 de ani de existență, pregătirea profesională continuă în transporturi și expediții, provocări în infrastructură și în industria de transport, digitalizare, asigurări, formalități vamale, dar și aspecte juridice, precum contractul de expediții tratat de Condițiile generale USER în comparație cu Codul civil.

Pauzele de cafea au fost prilej de networking, de reîntâlnire cu vechi prieteni și parteneri, dar și de cunoaștere a noi oportunități.

Pe lângă subiectele mai mult sau mai puțin tehnice, am avut plăcerea de a asculta două testimoniale ale unor foste cursante, care au absolvit cursurile de expediții organizate de USER, dar și povești din viața de antreprenor și provocările de zi cu zi din domeniul transporturilor și expedițiilor.

Cu ocazia acestui eveniment, fiind prezent Președintele asociației expeditorilor din Ucraina,  Viktor Berestenko, am semnat un acord de parteneriat între uniunile noastre.

Forumul s-a încheiat cu decernarea unor premii și cu o masă festivă.

Vom reveni în articolele viitoare cu mai multe informații despre prezentările speakerilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »