Forumul “Coridorul Marea Caspică – Marea Neagră – Portul Constanța, ruta către Europa”, organizat de Constanța Port Business Association (CPBA), în colaborare cu Ambasada Kazakhstanului în România, un eveniment de succes
În data de 7 aprilie 2023, la Hotelul Continental Forum din Constanța, organizația patronală Constanța Port Business Association (CPBA) și Ambasada Kazakhstanului în România au fost gazdele unui eveniment ce a avut ca scop promovarea relației intermodale de transport dintre porturile caspice, Portul Constanța și Dunărea, pentru deservirea Europei Centrale și de Est.
După cum se știe, războiul care se desfășoară în Ucraina a afectat comerțul și transportul dintre Asia și Europa. Tot mai mulți operatori de transport feroviar și intermodal, dar și clienți ai acestora, aleg Middle Corridor ca alternativă la ruta prin Rusia, pentru transportul mărfurilor între cele două continente. România și statele Uniunii Europene au ocazia să atragă volume considerabile de marfă, Portul Constanța fiind un punct regional esențial pentru conexiunea cu rețelele de transport din zona Caspică, aspecte pe care evenimentul organizat și-a propus să le dezbată.
În cadrul acordului de parteneriat, USER a răspuns invitației CPBA de a participa la acest forum, cu atât mai mult cu cât este membru partener al Asociației Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică (TITR – Middle Corridor) și se preocupă de promovarea acestei rute de transport intermodal.
Evenimentul a reunit peste 70 de companii din Portul Constanța (traderi, transportatori, societăți de expediții și linii maritime de transport), comunitatea oamenilor de afaceri din Kazakhstan, Azerbaijan, Georgia, reprezentanții ambasadelor acestor țări la București, precum și ai ambasadelor Serbiei, Ungariei și Statelor Unite ale Americii, oficialități române, reprezentanți ai administrației locale.
Conferința a fost deschisă cu discursul preşedintelui CPBA şi director COMVEX SA, Viorel Panait, care a precizat: „Avem capacitatea să creștem traficul, avem entuziasmul să o facem și avem încredere că, aducând toți acești factori într-o manieră foarte pragmatică, vom putea pune în mod real România pe o hartă a traficului internațional de mărfuri.”
A urmat Corina Martin, consulul onorific al Republicii Kazahstan la Constanța, co-organizator al evenimentului: „Contextul în care ne aflăm actual, în urma conflictului din Ucraina, oferă Portului Constanța oportunități majore pe care, de altfel, noi aici am vrut să le punem în lumină. Este extrem de important pentru a dezvolta Coridorul Mijlociu, pentru a permite și a facilita transportul de energie și, desigur, de mărfuri din bazinul Mării Caspice către Europa de Vest.”
Câțiva reprezentanți ai autorităților române au subliniat rolul Portului Constanța pe Middle Corridor, ca o conexiune între Marea Caspică, Marea Neagră și Europa:
- Florin Spătaru – Ministrul Economiei din România
- Mihnea Drumea – Consilier al Primului Ministru al României
- Magdalena Grigore – Secretar general TRACECA – Ministerul Transporturilor din România
- Alexandru Nazare – Fost Ministru al Transporturilor și al Finanțelor din România
La panelul 1 – Marea Caspică – Marea Neagră – noua rută spre Europa, au luat cuvântul:
- Excelența Sa, Dna. Tamar Beruchashvili – Ambasador al Georgiei la București
- Nurlan Abdalyiev – Chargee D’Affaires al Ambasadei Kazakhstanului în România
- Gaidar Abdikerimov – Secretar general al Asociației Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică (TITR – Middle Corridor)
La panelul 2 – Portul Constanța servind Europa via Dunăre, următorii vorbitori au prezentat contextul actual geo-politic și tendințele traficului pentru principalele tipuri de mărfuri transportate:
- George Vișan – Director comercial al Companiei Administrația Porturilor Maritime SA Constanța
- Laurențiu Mironescu – Vicepreședinte Constanța Port Business Association (CPBA)
- Paul Ivanov – Director TRADING LINE – linie de containere pe Dunăre
- Manfred Seitz – Director general al Comisiei Dunării – care a participat online
La panelul 3 – Oportunități de afaceri pe Middle Corridor, speakerii au fost:
- Leila Batyrbekova – fondator ECATA (Europe & Central Asia transport and Trade Association)
- Aibek Kapar – KTZ Express JSC Kazakhstan
- Kaitar Kaliola – Autoritatea portuară Aktau
- Shalva Tsakadze – CBS Group LLC – companie din Georgia ce va deschide o linie Ro-Ro între Portul Poti și Portul Constanța
Participarea la eveniment pentru reprezentanții USER a fost foarte utilă, iar reîntâlnirea cu partenerii de la Asociația Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică (TITR – Middle Corridor) a fost deosebit de plăcută, purtându-se discuții despre continuarea colaborării și a promovării acestei rute.
Forumul s-a încheiat cu invitația organizatorilor de a participa și în noiembrie 2023 la un eveniment similar, ale cărui detalii vor fi comunicate ulterior.