Parteneriat Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) – Constanța Port Business Association (CPBA)

Având în vedere că USER are ca obiectiv încheierea de parteneriate benefice pentru membrii săi, cu diverse organizații din țară și din străinătate, în data de 14 martie 2023, a încheiat un acord de colaborare cu Constanța Port Business Association (CPBA).
CPBA este o organizație patronală, înființată cu 30 de ani în urmă, care reunește la acest moment 48 dintre cei mai importanți operatori portuari, ce derulează peste 80% din traficul Portului Constanța.
O parte dintre membrii USER fac parte și din CPBA, așadar, pe un anumit segment, activitățile și misiunea celor două asociații coincid.
Prin acest acord de parteneriat s-au stabilit următoarele obiective:
· Dezvoltarea și eficientizarea activității membrilor USER și CPBA.
· Intervenții comune la autorități pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă societățile membre ale celor două asociații.
· Partajarea datelor de contact de afaceri care pot fi de interes pentru parteneri sau pentru membrii individuali ai partenerilor.
· Oferirea de asistență și îndrumări în rezolvarea problemelor cu care se confruntă un membru al uneia dintre asociații.
· Participarea reprezentanților companiilor membre și/sau colaboratoare ale USER și CPBA la seminariile, conferințele, târgurile și expozițiile organizate de către fiecare dintre cele două organizații, pentru a face schimb de experiență cu ceilalți participanți, pentru a aduce în discuții problematici și soluții practice apărute în activitatea lor.
· Schimb de informații, publicații și materiale editate de USER și CPBA: newslettere, comunicate de presă, articole.
· Organizarea unor evenimente specifice în parteneriat (congrese, conferințe, webinarii, seminarii, work-shop-uri etc), în vederea promovării bunelor practici în domeniile operațiuni portuare, logistică, transport și expediții de mărfuri.
· Promovarea cursurilor de formare și perfecționare organizate de cele două entități.
În cadrul acordului, cele două asociații partenere au participat deja la câte un eveniment organizat de fiecare dintre ele:
- În data de 5 aprilie, CPBA a participat la Terminal Open Day – „Portul Constanța, hub intermodal esențial în regiunea Mării Negre și poartă de intrare în Europa”, organizat de USER, în colaborare cu DP WORLD, în terminalul CSCT Agigea. În cadrul panelului de prezentări, Vicepreședintele CPBA, Mihai Aniței, a vorbit despre reprezentarea operatorilor portuari din Portul Constanța de către asociația pe care o conduce.

În data de 7 aprilie, USER a participat la Forumul „Coridorul Marea Caspică – Marea Neagră – portul Constanța, ruta către Europa”, organizat de CPBA în colaborare cu Ambasada Kazakhstanului în România.

