Anunț referitor la elaborarea unui proiect de act normativ privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului București
În data de 14.10.2025, Primăria Municipiului București a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de hotărâre privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului București.
Documentația poate fi consultată:
- Proiect de hotărâre
- pe pagina de internet a instituției: pmb.ro – link https://www.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte;
- la sediul Primăriei Minicipiului București, Bd. Regina Elisabeta nr.47, sector 5.
Prin acest proiect de act normativ se interzice circulația și staționarea autovehiculelor destinate aprovizionării cu marfă, activităților de curierat și activităților specifice serviciilor de salubrizare, desfășurate pe raza Municipiului București, în intervalele orare 07:00 – 10:00 și 16:00 – 19:00.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 – 5.000 lei.
Având în vedere că implementarea proiectului în forma actuală va avea un impact semnificativ/negativ asupra activității de distribuție în București, vă rugăm să ne comunicați punctul dvs. de vedere la office@user.ro, astfel încât USER să centralizeze toate sugestiile dvs. și să le transmită Primăriei Municipiului București.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 29.10.2025.





