WCA spune liniilor maritime: “Societățile de expediții nu sunt inamicii voștri!”
WCAworld este cea mai mare și mai puternică rețea de forwarderi independenți din lume, având peste 11.924 membri în 194 de țări, puterea logistică combinată a membrilor săi depășind chiar și pe cea a celor mai mari case de expediții multinaționale.
Prin CEO-ul sau, Dan March, într-un interviu acordat The Loadstar, la Târgul Transport Logistic de la Munchen, din mai 2023, WCAWorld și-a exprimat îngrijorarea care există în rândul societăților de expediții cu privire la modul în care liniile maritime s-au comportat față de ele în ultimii doi ani, vizând afacerile jucătorilor mai mici.
În timpul pandemiei, marii armatori i-au considerat pe forwarderii mai mici „inamici”.
„A existat multă neliniște cu privire la modul în care liniile de transport maritim au acționat atunci când tarifele au explodat și au rupt contractele oamenilor, acționând într-un mod pe care mulți expeditori l-au considerat puțin nedrept pentru ei. Dar transportatorii oceanici au nevoie acum, dintr-o dată, de acele încărcături de la forwarderi și situația s-a schimbat”, a precizat Dan March.
Tarifele de transport marfă pe cale aeriană au crescut și ele substanțial în acea perioadă, dar companiile aeriene au tratat casele de expediții cu respect, a adăugat el.
„Simt că l-au tratat pe expeditor ca pe un client în cele mai multe cazuri, în timp ce liniile maritime i-au văzut pe expeditorii mai mici ca pe un concurent, un inamic, încât au considerat necesar să încerce să preia ele însele afacerea directă”, a explicat Dan March.
De asemenea, societățile de expediții au făcut bani în perioada pandemiei și a existat o oarecare consolidare în sector, neexistând o reducere a numărului de expeditori, a menționat el, pentru că, pe măsură ce companiile au crescut, au fost creați operatori de nișă care să se ocupe de transportul de marfă specializat, astfel încât apartenența la WCA este încă în creștere, cu 10% pe an.
Cu toate acestea, ceea ce s-a schimbat cu adevărat pentru expeditorii mici este că nu se mai bazează pe tarife pentru a face profit.
„Orice forwarder care face doar comision din diferența între rata de cumpărare și vânzare la transport maritim, se va lupta probabil să fie aici în zece ani, fiind necesare serviciile cu valoare adăugată pe care expeditorii le oferă acum clienților, de unde va veni creșterea viitoare a veniturilor”, a adăugat Dan March.
Sursa: www.theloadstar.com