USER a semnat un Memorandum of Understanding (MoU) cu The Greek Association of Supply Chain Management (EELBE/GASCM)

Uniunea Societăților de Expediții din România

USER a semnat un Memorandum of Understanding (MoU) cu The Greek Association of Supply Chain Management (EELBE/GASCM)

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) anunță semnarea unui Memorandum of Understanding (MoU) cu The Greek Association of Supply Chain Management (EELBE/GASCM), organizație profesională reprezentativă din Grecia.

Inițiativa colaborării a fost lansată de domnul Silviu Zeleniuc, Consilier Economic în cadrul Biroului de Promovare Economică și Comercială, Consulatul României la Salonic, cu care USER are o colaborare foarte bună, permanentă, în susținerea relațiilor economice și comerciale internaționale. Prin sprijinul și implicarea sa activă, a fost facilitat dialogul dintre cele două organizații și dezvoltarea acestui nou parteneriat strategic dintre România și Grecia.

Semnarea acordului a avut loc în cadrul misiunii economice organizate sub egida Ministerului Macedoniei și Traciei din Grecia și s-a desfășurat în prezența domnului Konstantinos Gioulekas, Ministrul Macedoniei și Traciei, reprezentând un moment important pentru dezvoltarea relațiilor instituționale și profesionale dintre cele două organizații și dintre comunitățile logistice din România și Grecia.

Memorandumul stabilește un cadru extins de cooperare în domenii precum:


• schimbul de bune practici și informații de piață;
• organizarea de conferințe, seminare și evenimente comune;
• digitalizare, inovare și transformare tehnologică;
• sustenabilitate și logistică verde;
• educație, formare profesională și cooperare academică;
• dezvoltarea de proiecte europene și inițiative de cercetare;
• sprijinirea tinerilor profesioniști și a noii generații din industrie;
• dezvoltarea conectivității logistice și a coridoarelor regionale de transport;
• organizarea de întâlniri B2B, delegații economice și misiuni profesionale comune.

Memorandumul a fost semnat de:


• Dr. Dimitrios Tsitsamis – Președinte, The Greek Association of Supply Chain Management (EELBE/GASCM)
• Marius Cae – Președinte, Uniunea Societăților de Expediții din România (USER)

• Iuliana Badea – Secretar general, Uniunea Societăților de Expediții din România (USER)

USER va continua să dezvolte parteneriate strategice internaționale care contribuie la creșterea competitivității, inovării și conectivității sectorului de transport, logistică și supply chain management din România și din regiune.

 

Pentru casele de expediții din România, astfel de colaborări înseamnă acces la noi oportunități de business și networking internațional, schimb de know-how și bune practici europene, precum și consolidarea relațiilor comerciale și logistice la nivel regional.

 

Totodată, aceste inițiative contribuie la consolidarea poziției României ca hub logistic regional și la creșterea vizibilității internaționale a membrilor USER și a industriei românești de transport și logistică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »