Răspunsul Autorității Rutiere Romane privind valabilitatea licențelor pentru activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier de la 1 ianuarie 2025, având în vedere modificarea codului CAEN 5229

După cum v-am informat în 30 octombrie și 11 decembrie 2024, prin Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17 aprilie 2024 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN s-au adus unele modificări, printre care unele sunt și din domeniul transporturilor și activităților anexe transporturilor.
Astfel, Codul CAEN 5229 – Alte activități anexe transporturilor a fost desființat, introducându-se, în schimb, alte trei coduri, pe care le detaliem mai jos:
5225 – Activităţi de servicii logistice pentru transporturi
Expedierea mărfurilor
Organizarea expedierilor de marfă individuale sau în grup (inclusiv ridicarea și gruparea mărfurilor).
Activități de manipulare a mărfurilor, de exemplu ambalarea temporară în lăzi pentru unicul scop al protejării mărfurilor în timpul tranzitului, despachetarea din lăzi, extragerea de eșantioane, cântărirea mărfurilor.
5226 – Alte activităţi anexe transporturilor
Aranjarea sau organizarea operațiunilor de transport multimodal (rutier, maritim, aerian sau pe calea ferată).
Procurarea și emiterea documentelor de transport și a documentelor de expediție (scrisori de trăsură).
Activități ale agenților vamali.
Activități ale agenților implicați în expedierea mărfurilor pe cai maritime și aeriene.
Activități ale brokerilor pentru spații pe nave și aeronave.
5231 – Activităţi de intermediere pentru transportul de marfă
Intermedierea transportului de marfă, prin reunirea clienților și prestatorilor de servicii contra cost sau comision.
În ceea ce privește modificarea licențelor pentru activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier, Autoritatea Rutieră Română (ARR) a transmis următorul răspuns la o adresă trimisă de un avocat cu care USER colaborează:
“În contextul actualizării Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, conform Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17 aprilie 2024, licența pentru activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier va rămâne valabilă, fără a necesita modificări, atâta timp cât activitățile specifice pentru care a fost emisă nu se schimbă.”