Parteneriat Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) – Asociația Coaliția România Sustenabilă (CRS)
Aliniindu-se tendințelor actuale, USER caută să promoveze sustenabilitatea din ce în ce mai mult, implicându-se în diverse proiecte și acțiuni pe acest plan.
Astfel, în data de 15.03.2023, Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) a încheiat un acord de colaborare cu Asociația Coaliția România Sustenabilă (CRS), cu scopul implicării uniunii în programul inițiat de CRS de identificare și implementare, prin dialog și conlucrare, în perioada 2020 – 2030, a soluțiilor care să asigure evoluția României spre cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă (ODS) agreate la nivelul Organizației Națiunilor Unite (ONU), transpuse la nivelul Uniunii Europene în Agenda UE 2030 și în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României 2030.
Printre obiectivele acordului se numără:
- Dezvoltarea unei comunități de membri ai Coaliției (persoane fizice & juridice);
- Dezvoltarea Coaliției de Organizații Participante și intensificarea dialogului/colaborării: societate civilă, stat, mediu privat (corporate + IMM), în cadrul Grupurilor de Lucru pe Obiective;
- Formarea Grupurilor de Lucru;
- Identificarea priorităților și redactarea planurilor de acțiune (2023);
- Implementarea activităților în perioada 2020-2030, până la atingerea scopului.
Coaliția România Sustenabilă (CRS) este o inițiativă privată, apolitică, înființată că urmare a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă.
CRS înseamnă Dialog și Colaborare între autorități publice, mediu de afaceri, societate civilă și lideri de opinie. Rezultatul: proiecte integrate, ce vor contribui la dezvoltarea sustenabilă a României.
Ambasada Sustenabilității în România (ASR) este un program al Asociației Coaliția România Sustenabilă, inițiat după o idee a echipei The CSR Agency.
ASR promovează sustenabilitatea și dezvoltarea de competențe, programe și parteneriate specifice între entități din mediul de afaceri, societatea civilă și sectorul public din România, pentru alinierea la Agenda 2030 și atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.
Sub umbrela Coaliției, ASR aduce împreună companii responsabile, ONG-uri implicate și lideri de opinie activi din punct de vedere social, cei care sunt dispuși să trăiască și pentru generațiile viitoare, promovând modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică.