Maersk, una dintre cele mai mari companii de transport maritim din lume, se aşteaptă ca cererea globală de containere să scadă în acest an
Potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres, compania daneză A.P. Moller Maersk A/S a avertizat miercuri că, deși a raportat câştiguri record anul trecut, reducerea cererii de containere pe plan global şi scăderea tarifelor de transport maritim vor duce la un declin semnificativ al profiturilor sale în 2023.
Anul trecut, estimările de profit ale companiei gigant Maersk au fost majorate de două ori, în urmă creșterii cererii şi a perturbărilor din porturi, cauzate de pandemie, care au dus la mărirea tarifelor de transport maritim. Pe fondul temerilor privind evoluţia economiei mondiale şi a inflaţiei ridicate, aceste tarife au scăzut în ultimul timp.
În 2023, în contextul majorării stocurilor, compania daneză preconizează că cererea globală de containere pentru transportul maritim va scădea cu 2,5%.
Maersk estimează că va înregistra un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) de aproximativ 3-4 ori mai mic (8 – 11 miliarde de dolari în 2023, faţă de 36,8 miliarde de dolari în 2022).
“Previziunile pentru 2023 se bazează pe aşteptările ca operaţiunea de corectare a stocurilor se va finaliza până la 30 iunie 2023, ducând la echilibrarea cererii”, a informat într-un comunicat firma daneză, ale cărei previziuni sunt considerate un barometru al comerţului mondial.
În trimestrul patru din 2022, în comparație cu cele trei luni anterioare, tarifele de transport maritim au scăzut cu aproximativ un sfert.
De asemenea, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) în ultimele trei luni din 2022 s-a situat la 6,52 miliarde de dolari, faţă de 7,99 miliarde de dolari în perioada similară din 2021, în timp ce analiştii se aşteptau la 6,95 miliarde de dolari.
De asemenea, în trimestrul patru din 2022, veniturile au scăzut la 17,8 miliarde de dolari.
Sursa: https://economedia.ro/