DG MOVE pregătește Raportul privind piața transportului intermodal și combinat – invitație la participare
Comisia Europeană – DG MOVE a desemnat TRT Trasporti e Territorio, în consorțiu cu ISL – Institute for Shipping and Logistics, pentru realizarea unui studiu care va sprijini pregătirea viitorului EU Intermodal and Combined Transport Market Report.
Studiul urmărește să ofere Comisiei Europene o bază solidă și comparabilă de informații privind situația actuală, evoluțiile și nevoile sectorului transportului intermodal și combinat din Europa.
La solicitarea UIRR – International Union for Road-Rail Combined Transport, USER încurajează companiile din România care desfășoară activități relevante să participe la această consultare, astfel încât realitățile și nevoile pieței românești să fie cât mai bine reprezentate în analiza europeană.
Sunt disponibile chestionare distincte, în funcție de activitatea companiei:
- Operator feroviar, inclusiv operator intermodal / transport combinat – Support study for EU Intermodal and Combined transport market report (Pagina 1 din 13)
- Operator Short Sea Shipping (SSS) – Support study for EU Intermodal and Combined transport market report (Pagina 1 din 15)
- Operator transport pe căi navigabile interioare (IWW) – Support study for EU Intermodal and Combined transport market report (Pagina 1 din 15)
- Operator de terminal – Support study for EU Intermodal and Combined transport market report (Pagina 1 din 8)
Completarea chestionarului durează aproximativ 10 minute și cuprinde două secțiuni:
- informații generale – aproximativ 2 minute;
- activități de transport intermodal/combinat – aproximativ 8 minute.
Chestionarele pot fi completate până vineri, 18 septembrie 2026.
Încurajăm membrii USER și companiile relevante din sector să contribuie la acest demers. O participare cât mai bună a operatorilor din România este importantă pentru ca particularitățile, provocările și nevoile pieței naționale să fie reflectate în viitorul raport al Comisiei Europene.
Pentru informații suplimentare privind studiul, poate fi contactat Eric Feyen, UIRR, la adresa efeyen@uirr.com.
Sursa: UIRR







