Concurs organizat de FIATA pentru tinerii expeditori – Young Logistics Professionals Award 2023
De peste douăzeci de ani, FIATA și TT Club oferă oportunități valoroase de formare pentru tinerele staruri în devenire ale industriei de expediții și logistică, prin organizarea unui concurs anual. Cunoscută anterior sub numele de Young Internațional Freight Forwarder of the Year (YIFFYA), competiția a devenit acum Young Logistics Professionals Award (Premiul YLP) – pentru a arăta că toate mințile tinere strălucite din domeniu, indiferent de specializarea lor, sunt binevenite să participe.
Competiția demonstrează recunoașterea de către FIATA și TT Club a necesității de a dezvolta resurse umane calificate în sectorul expedițiilor de mărfuri și logisticii și de a recunoaște tinerele talente.
Anul acesta vă invităm să participați cu unul dintre angajații dvs., care să întrunească următoarele condiții:
– vârsta maximă de 32 de ani în anul în care este redactată teza;
– 2 ani de experiență de lucru cu normă întreagă în expediții/logistica lanțului de aprovizionare (de preferință, dar nu obligatoriu);
– candidatul trebuie să fie recomandat la FIATA de către USER.
Prin participarea la concurs, există șansa de a câștiga următoarele premii:
- Prezența la Congresul Mondial FIATA (inclusiv indemnizație de călătorie și cazare);
- O săptămână de pregătire academică la Londra și o săptămână de pregătire practică la unul dintre centrele regionale ale TT Club (Londra, Hong Kong sau New Jersey);
- Abonament de un an la Internațional Transport Journal, Elveția;
- Publicare pe site-ul FIATA: https://fiata.org/ylpa-dissertations/.
Este o oportunitate pentru candidat de a demonstra o serie de aptitudini și calități care sunt necesare pentru a urma o carieră de succes în expedițiile de mărfuri și în logistică.
Documentația aferentă ediției 2023 a competiției, în limba engleză, este următoarea:
• Anunțul de concurs – care conține toate informațiile despre concurs și regulile acestuia;
• Notă despre disertație – care oferă detalii despre cerințele pentru disertația candidatului;
• Prezentarea Candidatului de către Asociația Membră FIATA (USER) – formularul prin care USER prezintă la FIATA candidatul propus.
USER trebuie să nominalizeze candidatul până la 1 februarie 2023, trimițând formularul de aviz al candidatului la FIATA, așadar, vă rugăm să ne comunicați cât mai repede opțiunea dvs., astfel încât să putem discuta toate detaliile (office@user.ro).