Uniunea Societăților de Expediții din România continuă demersurile pentru eliminarea Sistemului RO e-Transport, alături de Societatea Civilă de Avocați Dobrinescu Dobrev
Implicată încă de la începutul apariției reglementărilor legate de Sistemul RO e-Transport în problemele generate de acestea în cazul transportului internațional, Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) primește în continuare zilnic zeci de întrebări și “plângeri”, atât de la membrii săi, cât și de la companii producătoare, importatoare, exportatoare de marfă, care sunt efectiv bulversate, sufocate și îngrozite de tot ce a adus această povară administrativă de aproape șapte luni încoace, dar mai ales de trei săptămâni, de când se aplică sancțiuni.
Este încă haos, există o mulțime de lucruri nelămurite, dar ANAF aplică amenzi exagerat de mari, lăudându-se în primele patru zile de la intrarea în vigoare a sancțiunilor cu sume colectate la bugetul de stat de peste 20 milioane lei, constând în sancțiuni contravenționale, confiscări și implicații fiscale.
Și cum să nu fie amendate companiile când legislația este ambiguă, când sunând la Call Center ANAF primești două răspunsuri total opuse la aceeași întrebare, în funcție de operatorul pe care îl întâlnești la capătul firului, când scrisorile trimise autorităților pe toate căile posibile (SPV, e-mail, Poștă Română) așteaptă mai bine de 30 de zile un răspuns oficial?
De ce casele de expediții și transportatorii trebuie să fie sancționați cu amenzi drastice, ca și când ar fi evazioniști?
Membrii USER se întreabă, pe bună dreptate, de ce amenzile pentru organizatorul transportului sunt la fel de mari ca cele pentru companiile producătoare, importatoare, exportatoare de marfă. Fără a considera că vânzătorii și cumpărătorii bunurilor au intenția de evaziune şi fraudă fiscală, totuși, casele de expediții și operatorii de transport nu ar avea chiar niciun interes și nici posibilitate de a eluda plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat pentru mărfurile în sine.
Doar pentru că nu au modificat la timp numărul de înmatriculare al autovehiculului care transportă mărfurile, doar pentru că au utilizat codul UIT peste termenul de valabilitate al acestuia sau doar pentru nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura transferul datelor curente de poziţionare a vehiculului de transport nu considerăm că există intenție de evaziune.
Se întâmplă foarte des ca schimbarea autovehiculului și punerea în mișcare a acestuia de către transportator să fie efectuată după-amiaza sau noaptea (de exemplu, în caz de defecțiune), ajungerea la destinație fiind urgentă, iar casa de expediții să nu vizualizeze în timp real mesajul de la transportator. Așadar, nu este posibilă actualizarea numărului de înmatriculare în SPV. În astfel de situații nu este vina organizatorului transportului și nu considerăm corectă sancționarea lui.
De asemenea, poate apărea eroarea umană a angajaților, fiind un domeniu cu foarte multe variabile, așadar, nu este vorba de culpă gravă, cu intenție de fraudare.
Cum poate casa de expediții să se regreseze împotriva transportatorului care nu a anunțat schimbarea autovehiculului, înainte de punerea în mișcare a acestuia?
Sunt foarte mulți transportatori mici, care au 1-5 camioane în leasing și nu vor avea posibilitatea reală de a deconta cheltuielile privitoare la amenzi către casa de expediții sau către client, chiar dacă există clauze contractuale în acest sens.
De altfel, transportatorii au obligația respectării datei de ajungere la destinație impusă prin contract de către client, precum și a perioadelor legale de condus/repaus al șoferului, așadar, este posibil să decidă să pună autovehiculul în mișcare, fără să aștepte să informeze casa de expediții sau clientul.
Prin sancțiunile mari, prin neclaritățile încă existente și prin cheltuielile suplimentare necesare, Sistemul RO e-Transport va îngropa multe societăți comerciale, printre care și case de expediții, și operatori logistici, și transportatori rutieri
Raportarea în RO e-Transport necesită resurse umane și tehnice considerabile pentru a evita erorile și pentru a monitoriza continuu derularea transporturilor (punerea la dispoziţia operatorului de transport rutier a codului UIT aferent bunurilor transportate, expirarea codurilor UIT, modificarea informaţiilor privind identificarea vehiculului de transport rutier, obținerea multor coduri UIT pentru partidele de marfă dintr-un camion de grupaj etc).
Practic, în cadrul unei societăți, ar trebui ca fiecare angajat implicat în declararea în Sistemul RO e-Transport să aibă acces la SPV. Dar compania nu poate da acest acces tuturor angajaților care organizează transporturile. Astfel, sunt necesare anumite aplicații software pentru companiile mai mici sau ajustări ale infrastructurii IT pentru companiile mai mari.
Unele situații implică necesitatea disponibilității personalului 24 de ore din 24 pentru a face modificări sau a obține coduri UIT, având în vedere imprevizibilitatea situațiilor apărute pe timpul transporturilor, în afara programului normal de lucru. Pe de o parte, angajarea de personal suplimentar înseamnă cheltuieli pentru firmă, iar pe de altă parte, dacă personalul deja existent este nevoit să lucreze în timpul liber (seara, noaptea, la sfârșit de săptămână), pentru a face modificări în Sistemul RO e-Transport, se încalcă reglementările Codului Muncii.
De asemenea, transportatorii au de investit în dotarea vehiculelor cu dispozitive care transmit date de poziționare a vehiculului de transport și dispozitive de tip terminal de telecomunicaţii care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit.
În plus, vor avea cheltuieli ocazionate de staționarea vehiculului până la primirea codului UIT, vor întâmpina probleme pentru nerespectarea termenilor de încărcare/descărcare.
Ar mai fi o situație demnă de luat în considerare, și anume, interesul casei de expediții de a-și proteja poziția de intermediar, prin securizarea confidențialității datelor subcontractorilor săi și limitarea expunerii în relația cu clienții. Legislația prevede ca, în câmpurile dedicate organizatorului de transport, să fie înscrisă casa de expediții, dacă aceasta este entitatea interpusă între client și operatorul de transport rutier. Numai că, numeroși operatori economici, neînțelegând bine reglementările, insistă să menționeze în aplicația informatică RO e-Transport ca organizator de transport direct cărăușul. În această situație, pe lângă dezavantajul anulării confidențialității datelor, apare și obligația transportatorului de a modifica el însuși, în SPV-ul propriu, informaţiile privind identificarea vehiculului, ceea ce îi îngreunează activitatea, prin această sarcină suplimentară.
În altă ordine de idei, beneficiarii mărfurilor care nu se conformează reglementărilor, sunt sancționați atât cu amendă, cât și cu confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Dar, conform unui aliniat introdus prin OUG 43/30 aprilie 2024, sancţiunea complementară a confiscării nu se aplică în cazul constatărilor rezultate din verificări ulterioare încheierii transportului rutier de bunuri, când acestea au fost înregistrate în documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile.
Din păcate, textul de lege nu obligă organul de constatare să verifice acest aspect, motiv pentru care se aplică și sancțiunea confiscării contravalorii bunurilor. Mai mult, în procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate chiar și ulterior terminării transportului, ANAF menționează că fapta a fost constatată la momentul trecerii frontierei, când, strict din verificarea sistemului electronic, rezultă că nu fusese emis un cod valid UIT.
USER pledează pentru abrogarea legislației privind Sistemul RO e-Transport cel puțin în cazul transportului internațional
Deși USER a solicitat, în două adrese către autorități, amânarea sancțiunilor pentru nerespectarea reglementărilor la transportul internațional, cu cel puțin un an, aducând argumente solide, acest lucru nu s-a întâmplat, din păcate.
Dacă în cazul transportului național de bunuri cu risc fiscal ridicat nu au existat atâtea probleme, OUG 115/14 decembrie 2023, care a extins obligativitatea declarării tuturor mărfurilor transportate internațional, a adus haos, nemulțumiri în rândul tuturor companiilor din România și incompatibilitatea Sistemului RO e-Transport cu tratatele, directivele și regulamentele Uniunii Europene.
Văzând concret implicațiile aplicării amenzilor de la 1 iulie, am luat legătura cu Dobrinescu Dobrev SCA, avocați și consultanți fiscali specializați, cu scopul de a acționa împreună nu doar pentru micșorarea sau amânarea sancțiunilor, ci pentru eliminarea completă a Sistemului RO e-Transport.
Pe lângă motivele expuse mai sus, pentru întreprinderea acestui demers comun se adaugă și argumentele date de diferite companii specializate în contabilitate, consultanță fiscală, consultanță juridică și audit, precum și de avocata Luisiana Dobrinescu.
Puteți citi aceste puncte de vedere accesând link-urile de mai jos:
https://www.juridice.ro/742984/ro-e-transport-un-altfel-de-jaf-la-drumul-mare.html